Servicii
În cabinet ofer psihoterapie și consiliere psihologică, pentru adulți, atât individual cât și pentru grupuri, într-un cadru confidențial, în siguranță și predictibilitate.
Psihoterapie
Psihoterapia este un proces mai lung care nu e despre „rețete”, ci despre a înțelege ce se întâmplă în tine când viața te apasă. Simptome și tipare persistente. Pentru că atunci când înțelegi, ai mai multă libertate: în reacții, în alegeri, în relații.
Evident, de multe ori doar înțelegerea nu este suficientă, va fi necesar să și modificăm câte ceva: din felul în care te raportezi sau îți explici, din felul în care reacționezi emoțional sau comportamental ori poate, achiziții noi – abilități, capacități. În ritmul tău, fără presiune. E orientată spre schimbare psihologică mai profundă. Este un proces în care lucrăm pe teme precum: anxietate, stres, relații, decizii, dificultăți emoționale, depresie, perioade de tranziție ori experiențe dificile/ traumatice traversate care sunt de înțeles și integrat.
Consiliere psihologică
Este un proces mai scurt, de obicei orientat spre o problemă mai puțin profundă, punctuală și pe căutare soluții: decizii, conflict, adaptare la schimbări, gestionarea stresului, clarificări, carieră, dezvoltare.
E orientată spre resurse, strategii, pe prezent și viitorul apropiat, poate dura de la câteva ședințe până la câteva luni. De obicei avem un plan mai centrat pe acțiune: obiective clare, pași, exerciții, psihoeducație, coaching de abilități iar problema este apărută recent și funcționezi relativ bine; doar vrei sprijin pentru decizii și strategie.
Lucru în grup
Este o intervenție în care schimbarea nu vine doar din relația „client–terapeut”, ci și din dinamica dintre membri: feedback, oglindire, învățare socială, reglare emoțională în prezența celorlalți.
Grupurile sunt un instrument de lucru excelent. Prezintă avantajul că sunt eficiente, într-o analiză rapidă cost-beneficii. Totodată întâlnirile sunt, de obicei, mai puțin frecvente iar grupurile mai greu de constituit. Țin grupuri orientate către lucru terapeutic al traumei de identitate (dar nu exclusiv) – cu metoda Constelației Intenției (IoPT), grupuri organizate pe diferite teme (anxietate, depresie) sau grupuri de suport (doliu, oncologie).
Dacă nu știi sigur ce tip de ajutor ți se potrivește, e în regulă: putem clarifica împreună la prima discuție.