Alianța terapeutică „rules” in psihoterapie!

Scott D. Miller, Ph.D, este un psihoterapeut extraordinar și un autor pe masură. Totodată este practicant de terapii scurte, colaborative, orientate pe resurse și soluții. Ca și mine. :) Am găsit pe blogul lui un articol care m-a inspirat să mai scriu puțin despre psihoterapie, și mai ales despre ce funcționeaza în psihoterapie.
Exista deja multe date de cercetare ce indică faptul că mult mai important – pentru succesul terapiei – decât orientarea teoretică a psihoterapeutului (adică școala de psihoterapie în care e format și pe care o practică) sau anii săi de experiență, este persoana terapeututlui.
Un studiu relativ recent (2013) arată că clientul poate să-și dea seama, să „citească” din comportamentul terapeutului, dacă acesta este fericit, multumit, satisfăcut cu viața sa. Și pare-se că stresul și supărările din viața privată a terapeutului influențează negativ alianța terapeutică – aceasta fiind predictorul cel mai bun pentru succesul terapiei. Cercetarea mai arata și că psihoterapeuții nu reușesc să evalueze corect dacă clientul lor este sau nu implicat în relația terapeutică.
Așa încât, pentru a face o evaluare obiectivă asupra evoluției alianței terapeutice, și deci pentru a putea preveni abandonul și prevesti succesul intervenției, eu folosesc de obicei cu toți clienții mei, la fiecare ședință de psihoterapie, 2 instrumente simple, scurte, cu 4 itemi fiecare, ce măsoara pe de-o parte evoluția pacientului de la o ședință la alta iar pe de altă parte alianța terapeutică. Despre ele mai puteți citi câte ceva pe-aici. Folosirea celor două instrumente de feedback – ORS și SRS – crește rata de succes a intervențiilor psihoterapeutice.


*** inspirat de www.scottdmiller.com

*** articolul științific: PubMed

Bătaia e ruptă din Rai

Noi românii folosim des (sau am auzit deseori) că „bătaia e ruptă din Rai”.

Însă o metaanaliză a unor cercetători, care ia în calcul studiile pe această temă din ultimii 50 de ani și care totalizează peste 160.000 de copii, arată că:

  1. Cu cât copiii mănâncă mai multa bătaie cu atât ei devin mai agresivi și mai antisociali;
  2. Efectele bătăii sunt aceleași cu cele ale abuzului fizic de orice fel;
  3. Cei care „o încasează” sunt mai predispuși la diverse probleme de sănătate mentală sau dificultați cognitive;
  4. Adulții care au fost crescuți cu bătaie sunt persoane care se declară de acord cu pedepsele corporale pentru educarea copiilor, de unde rezultă și perpetuarea comportamentului; ;)
  5. În lume, în jur de 80% dintre copii mănâncă bătaie (iau câte o palmă).

PS: Nu există dovezi că bătaia are vreun fel de beneficii.


*** inspirat de: www.spring.org.uk; **cercetarea: www.psycnet.apa.org; * imagine: www.grandparents.com

Psihoterapie „pe-o singură fesă”

Știai că există un concept numit „one-buttock playing”? S-ar traduce mot-a-mot prin „cântatul pe o singură fesă”. Este „inventat” de Benjamin Zander (dirijorul filarmonicii din Boston) și se referă la a cânta dintr-o singură mișcare continuă, de la început până la sfârșit, lin și curgător, până la finalul piesei, care vine natural și se potrivește perfect cu ea, fiind așteptat, dorit, intuit și savurat de public.
Este credința mea că psihoterapia ar trebui practicată exact așa, „one-buttock”. Iar la cabinetul meu de psihoterapie, asta mă străduiesc să fac. O parte din munca mea este, cum spune Benjamin Zander în filmulețul ăsta hazliu, inspirațional și cu o mare valoare terapeutică și transformatoare, să „trezesc potențialul din fiecare” client. Și, spune el, „știm că facem asta dacă oamenii din jurul nostru au ochii strălucitori”.
Acest articol este inspirat de un film, o conferință TED, care mi-a ieșit în cale promovată fiind de unul din formatorii mei pe direcția psihoterapiilor scurte, Bogdan Ion.
Te invit să îl urmărești (are subtitrare în română) întrucât vor fi 20 de minute câștigate, iar tu vei fi, macar cu o picătură în plus, un om mai bun, mai vindecat, mai convins de puterea binefăcătoare a muzicii clasice și mai în contact cu urechea ta muzicală. Și poate (cine știe?) vei învăța și cum să privești lucrurile pentru a-ți creea oportunități acolo unde pare că ele nu există.
„Succesul se măsoară în numărul de priviri strălucitoare pe care le am în jurul meu” – Benjamin Zander.


***  Inspirat de: www.ted.com

Credit imagine: http://www.benjaminzander.com/

Azi, te invit la film :)

M-am gândit serios dacă sa scriu şi despre filme în secţiunea de blog a acestui site. Am ales că da. Încă nu ştiu dacă va deveni un obicei. Multe filme sunt bune, şi, deşi tot ceea ce omul face – în termeni de acţiuni şi comportamente – este o rezultantă a interioriului său (gânduri şi emoţii), evident nu toate filmele au teme psihologice.

De curând am văzut un fim excepţional. Se numeşte Inside Out şi este un desen animat despre felul în care funcţionăm din punct de vedere emoţional. Imi pare că oricum aş alege să descriu filmul, tot aş răpi din bogăţia şi frumuseţea lui, aşa încât vă spun doar că la el au lucrat foarte mulţi psihologi, fiind deci una din peliculele bine documentate ştiinţific.

Practic vei vedea cum doar câteva emoţii de bază, mai exact 5 (din cele 8 după unele cercetări, sau 21 după altle) – şi anume: Joy (Bucurie), Sadness (Tristeţe), Fear (Frică), Anger (Furie) şi Disgust (Dezgust) – influenţează toată viaţa omului. Vei vedea care este rolul lor în copilăria noastră, în dezvoltarea şi formarea identităţii noastre sau în deciziile pe care le luăm.

În psihoterapie oamenii vin să schimbe comportamente. Se pare însă că emoțiile sunt cele care provoacă schimbările profunde.

Este un film pentru mari și mici, cu bucurie și tristețe și plin de învățăminte și revelații. Îl recomand cu căldură și te invit chiar să-l revezi din când în când.

Una din replicile mele favorite este: “All right everyone, fresh start! We’re gonna have a good day, which will turn into a good week, which will turn into a good year, which will turn into a good life!”  – Joy :)

Mai mult sex, mai multa fericire. Sau nu?!

Dr. Justin Lehmiller este un tânăr autor, cercetător și profesor de psihologie la trei universități americane printre care și Harvard. Ce anume cercetează? Știința din spatele activității sexuale, a dragostei și iubirii dar și a relațiilor. Site-ul său – Sex and Psychology este extrem de bine documentat și încărcat de informații științifice relevante și interesante despre sex și activitate sexuală. Te invit cu căldură să-l urmărești.

Azi o să îți povestesc puțin despre credințe sexuale, inspirat de unul din articolele sale, care se referă la o cercetare nouă. Una din credințele generale ale oamenilor, probabil inspirată de cunoașterea populară de bun-simț este aceea că cu cât facem mai mult sex, cu atât vom fi mai fericiți. Pare și logic. Cu atât mai mult cu cât există foarte multe studii care arată că există o corelație pozitivă între gradul de satisfacție din relația de cuplu și frecvența partidelor de sex, în sensul că cu cât cuplurile tind să fie mai fericite cu atât ele tind să facă mai mult sex.

Cercetările care dezvăluie corelații sunt ușor de digerat și asimilat, mai ales dacă se aliniază cu măreața cunoaștere populară. Însă de multe ori corelațiile nu transmit nimic pentru că ele nu dezvăluie nimic și despre cauzalitate. Legătura dintre fericire și sex poate fi explicată și de alte variabile cum ar fi sănătatea, vârsta sau personalitatea, așa că explicația de bun simț este doar una din variante.

Dacă chiar vrem să știm dacă o creștere în frecvență a relațiilor amoroase dintr-un cuplu conduce direct la o creștere a fericirii din relație atunci ar trebui să facem un experiment. Să punem unele cupluri să facă sex mai frecvent iar altele să rămână exact cum sunt, și din timp în timp să le măsurăm gradul de fericire.

Chiar un astfel de studiu s-a publicat de curând, la care au participat 128 de cupluri heterosexuale. Participanții au avut o vârstă medie de 45 de ani, erau clinic sănătoși, fără alte probleme sexuale, cu studii superioare și aflați la prima căsătorie. În medie, toate cuplurile făceau sex de 5-6 ori pe lună. Cam jumătate dintre ei, la întâmplare au fost selectați în grupul experimental și trebuia ca, pentru următoarele 90 de zile, să-și dubleze numărul de raporturi sexuale pe săptămână, timp în care cealaltă jumătate a rămas la fel. În fiecare dimineață, pentru următoarele 3 luni toată lumea a completat chestionare scurte despre felul în care mergea viața lor în general dar și viața sexuală.

S-a constatat că cei care au fost instruiți să dubleze numărul de interacțiuni sexuale au găsit sarcina ca fiind dificilă. În realitate au reușit să crească frecvența doar cu vreo 40%. Însă surprinzător, cresterea numărului de partide amoroase nu a condus la creșterea fericirii, ba din contră: cuplurile care și-au mărit activitatea sexuală au fost mai puțin fericite decât cele din grupul de control pe toată durata celor trei luni. S-a observat chiar că indiferent de procentul cu care a crescut numărul de interacțiuni sexuale, că era 10% sau 50%, se măsura exact același grad de insatisfacție.

Cercetătorii au explicat rezultatele argumentând că experimentul, cererea expresă de alterare a vieții sexuale în sensul creșterii ei, a interferat cu pornirile interioare, naturale (motivație intrinsecă) ale cuplurilor, afectând spotaneitatea, plăcerea, distracția. Cuplurile din grupul experimental au raportat chiar că s-au bucurat și le-a plăcut mai puțin de experiența sexuală în sine și au dorit-o mai puțin decât celălalt grup. Același tip de experințe neplăcute – documentate și științific – trăiesc și cuplurile care încearcă să conceapă un copil, din cauza programării sexului pentru perioada ovulației.

Există și limite ale acestei cercetări, dar cu ele nu te mai plictisesc. Le poți găsi pe site-ul cu articolul original. Recomandarea generală însă, ar fi să ne concentrăm cu toții mai mult pe calitatea actului sexual decât pe cantitate. Aducerea stresului de la serviciu acasa ori verificarea e-mailului fix înainte de a ne băga în pat sigur nu este o rețetă pentru succes.

La psihoterapie putem lucra atât cu credințele despre cuplu și sexualitate dar și cu comportamentele și emoțiile care blochează o viață sexuală satisfăcătoare.


*** Articolul original: www.playboy.com/articles

*** Sursa foto: http://www.languageofdesires.com/

Ce știm despre fericire?

La psihoterapie, deseori se întâmplă să discutăm și despre fericire.

Tu mai ții minte când ai fost ultima dată fericit(ă)? Dacă da, și asta a fost de curând, bravo ție. Află că oricum mai devreme sau mai târziu, la fel ca toată lumea, vei reveni la nivelul tău obișnuit de fericire – fenomen care se numește „adaptare hedonică”. Dacă nu, problema este simplu de rezolvat dacă ești dispus să faci câteva lucruri.

Dar mai întâi poate ar fi bine să știi câte ceva:

  • Este o credință comună că dacă o să tot căutăm (și adunăm) lucruri o să fim fericiți. Nu este de loc așa. Câte chestii nu ai adunat până acum – pe care chiar ți le doreai din toată inima și acum tot nu mai ești fericit(ă)?
  • O mare parte din fericirea pe care o simțim este determinată genetic, mai multe studii din ultima decadă susținând că între 30% și 80% din fericirea pe care o resimțim este dictată genetic.
  • Între 10% și 60% din fericirea omului – zic alte studii – vine din atitudine și din perspectiva generală asupra vieții.
  • Un fenomen psihologic numit „adaptare hedonică” spune că avem cu toții un nivel obișnuit de fericire, la care de obicei revenim după o vreme, indiferent dacă lucrurile întâmplate sunt rele (și deci ne vom simți nefericiți) sau bune (caz în care vom fi pe deplin fericiți).  Nivelul obișnuit de fericire poate fi ridicat milimetric – și menținut stabil – de unele conjuncturi sau stări de fapt.

Ce poți face ca să fii totuși mai fericit? Păi studiile și cercetarea ne spun cam așa:

  • Meditează. Mai multe studii arată că meditația reduce depresia și anxietatea.
  • Evadează din cotidian, din oraș. Ieși în natură. Chiar și doar pentru 3 zile.
  • Implică-te în activități culturale. Depresia și anxietatea scad dacă vizionezi o piesă de teatru de exemplu.
  • Cheltuiește-ți banii pe/pentru/în interesul celorlalți. Cei care fac asta se simt mai fericiți decât cei care își cheltuie banii pe și pentru ei înșiși.
  • Fii voluntar, fă muncă de voluntariat. Mai mult de 40 de studii din ultimii 20 de ani arată că doar o singură activitate este cu mult mai importantă pentru sănătatea mentală (și îmbunătățirea ei) decât toate celelalte: voluntariatul.

Mai vrei? Îți mai spun câteva, dar te rog să citești despre ele mai pe larg în linkurile din subsol:

  • Notează 3 lucruri pentru care te simți recunoscător. Zilnic.
  • Privește cerul într-o seară senină, de preferat din mijlocul naturii.
  • Mută-te în Suedia.
  • Bea cafea, dar nu prea multă.
  • Citește un roman de aventură.
  • Fă chestii pe care le faci atunci când ești fericit(ă), chiar dacă nu esti fericit(ă).
  • Ascultă muzică, chiar și piese triste dacă asta te fericește.
  • Propune-ți scopuri clare pe care știi sigur că ai să le atingi.
  • Scrie-ți, notează-ți sentimentele și trăirile.
  • Fă-ți timp pentru prieteni.
  • Zâmbește mai mult.
  • Nu purta pică.
  • Fă sex exact atât cât trebuie.
  • Fii în același timp și optimist(ă) și realist(ă).
  • Murdărește-ți mâinile.
  • Ia prânzul pe plajă.
  • Fă sport.
  • Perfecționează-ți o abilitate, un meșteșug, o iscusință, o deprindere.
  • Ai răbdare, fericirea vine odată cu vârsta.

*** Inspirat de: businessinsider.combusinessinsider.com

*** Credit imagine: bingeeatingtherapy.com

 

Indicii că trăiești într-o căsătorie în care nu mai există iubire

Este foarte greu și uneori de-a dreptul înfricoșător să iei decizia de a părăsi o căsnicie. Unii tărăgănează o astfel de decizie ani de zile – cel puțin atâta timp cât încă mai există speranța îndreptării lucrurilor între parteneri. Profunda frică de singurătate împreună cu teama de un nou viitor, de data aceasta incert, pot ține persoana pe loc mulțumindu-se cu durerea și lipsa de satisfacție. E bine de știut însă că a rămâne într-o relație de-a dreptul nefericită poate avea efecte pe termen lung atât asupra sănătății mentale cât și emoționale. Cercetările arată că oamenii implicați în căsătorii disfuncționale au un nivel scăzut al stimei de sine, se luptă cu anxietatea și depresia, și, în general, prezintă rate mai mari de îmbolnăviri decât ceilalți. Ne simțim, și e normal să ne simțim, triști și îndoliați când în final decidem să trecem mai departe – dar oamenii care divorțează reușesc să se recupereze din punct de vedere emoțional și cei mai mulți dintre ei își găsesc noi relații. Există statistici care arată că 85% din cei care divorțează se recăsătoresc în mai puțin de cinci ani.

Dacă identifici toate (sau unele din) semnalele de mai jos sau altele din aceeași gamă, nu înseamnă neapărat că trebuie sau că este timpul să divorțezi, însă este clar că este cazul să reevaluezi serios relația de cuplu si să decizi ce vrei să faci mai departe.

  1. Constant și conștient îți ignori intuiția. Instinctul, intuiția, vocea aceea interioară înțeleaptă îți poate da de știre atunci când o relație „parcă nu prea (mai) merge”. Dar nu tot timpul avem încredere în ea. O ignorăm adesea pentru că, de obicei, spre deosebire de vocea minții care e mai puternică (țipă), aceasta este mai calmă, mai liniștită. Suntem antrenați să ne încredem în logică și în rațiune în atât de multe domenii ale vieții încât atunci când o impresie neliniștitoare de genul „Mai sunt oare cu adevărat îndrăgostit(ă) de omul de lângă mine?” își face apariția îi dăm cu greu atenție pentru că nu avem dovezi concrete sau rațiuni logice pentru ea. Dacă însă faci săpături adânci în jurul acestei impresii vagi și neliniștitoare și găsești răspunsuri ca: „nu mă simt în siguranță să mă exprim precum sunt și simt” sau „nu mă simt respectat(ă) sau fericit(ă) deja de multă vreme” poate atunci n-ar mai trebui ignorată.
  2. Te preocupă problemele și nevoile altora. Multe femei rămân în relații nesatifsfăcătoare mai mult decât ar trebui pentru că au tendința de a pune nevoile altora înaintea celor proprii. Pentru că femeia, în mod normal și natural, își ia rolul social de „purtătoare de grijă” se poate întâmpla să-și ignore o parte din ea însăși, aceea care îi transmite și se află în contact cu nevoile ei. Poate este cazul să-ți analizezi propria relație și propria fericire dacă constați că te implici prea mult în viața altora căutând să o faci mai frumoasă, mai plăcută, mai ușoară.
  3. Distanța dintre voi crește și așteptați prea mult până să cautați ajutor. O modalitate simplă prin care poți deosebi între căsătoria „sub impulsul inerției” – în care rutina e multă și plictisitoare iar sexul nu mai este așa frecvent – și căsătoria în care nu mai există dragoste și iubire, este să te întrebi dacă situația stă de multă vreme așa și dacă merge înspre rău. Multe cupluri trec prin perioade grele, foarte dificile, însă dacă durează mai bine de doi ani și nu sunt semne de îmbunătățire se recomandă ajutor specializat – psihoterapie de cuplu, consiliere maritală. Și mereu este mai bine mai devreme decât mai târziu, înainte de a trece de acel punct din care nu se mai poate face nimic. Pentru că cercetările arată că majoritatea cuplurilor așteaptă în medie șase ani de la momentul în care constată disfuncționalități în cuplu până când vin la psihoterapie. De multe ori până atunci este deja prea târziu pentru că problemele din cuplu pot săpa o prapastie atât de mare între cei doi actori încât aceasta să devină de netrecut. Este mai bine să jucăm fără riscuri și să facem o programare la psihoterapie (în Craiova ;-)).
  4. Visezi la o viață fără jumătatea ta. Dacă ți se întâmplă des să visezi la o viață fericită – unde „fericită” este cuvântul cheie – fără celălalt, atunci acesta este un semnal major că lucrurile nu sunt în ordine. În același timp această fantezie este și un proces prin care ne detașăm emoțional de relație și de prtener(ă) și în timpul căruia încercăm să ne convingem pe noi înșine că nu ne mai pasă. În felul acesta eventuala separare se va resimți ca fiind mai puțin dureroasă. Și totodată devine astfel clar că dragostea a dispărut pentru tine. Este indicat totuși ca înainte să faci niște pași concreți în direcția divorțului și a despărțirii să verifici dacă nu cumva mai sunt lucruri pe care ai putea sau ai vrea să le faci pentru a salva sau îndrepta relația. A alege să pleci cu regretul că încă mai era speranță și încă se mai putea face câte ceva pentru relația voastră îngreunează mult recuperarea psihică și emoțională.
  5. Ai încetat să mai lupți. Dacă ai încetat să mai lupți și te simți din ce în ce mai străin de celălalt, atunci ai ajuns poate la o răscruce și este probabil cazul să revizuiești relația. Dacă în urma certurilor cuplul nu discută despre ceea ce tocmai s-a petrecut, sau unul din soți rămâne de neclintit pe propria-i pozitie și refuză să asculte și perspectiva celuilalt, nu este deloc bine. Uneori conflictele nerezolvate ne pot face să credem că dragostea a dispărut de tot din cuplu. Dar este posibil să nu fie adevărat ci sentimentele frumoase pe care le avem unul pentru altul să se regăsească sub mormanul acestor conflicte nerezolvate. De tine depinde dacă mai vrei (sau mai ai puterea) să mai incerci o ultimă dată o reconectare cu partenerul sau dacă ai epuizat toate resursele pentru a face relația să meargă.
  6. Vestitorii apocalipsei relațiilor de cuplu. Conform lui John Gottman de la The Gottman Institute există patru comportamente extrem de distructive (vestitorii apocalipsei) pentru orice relație. Dacă sunt prezente și frecvente unul sau mai multe dintre aceste comportamente, atunci nu sunteți pe drumul cel bun. A fi critic cu celălalt, a-l blama, a-l învinovăți, a-i azvârli replici ca „tot timpul întârzii” sau „nu faci nimic ca lumea” înseamnă o lovitură la temelia relației. Dacă ești (sau devii) defensiv și permanent te aperi și refuzi să-ți asumi responsabilitatea sau ataci ca răspuns automat la feedback-ul partenerului atunci ții departe încrederea și bunăvoința din căsnicie. Atunci când ai o atitudine disprețuitoare la adresa celuilalt, îl insulți, îl jignești, sau faci tot felul de remarci sarcastice apare imediat implicația cum că tu i-ai fi superior și asta corodează relația. Și ori de câte ori te închizi complet în tine și nu mai comunici, când devii stană de piatră celălalt având impresia că „vorbește la pereți” în loc să ai o atitudine deschisă și comunicativă atacând problemele pentru a le rezolva, de fapt creezi mai multă distanță și incorectitudine în loc de iubire și sprijin. Dacă vreuna (sau toate) sună familiar, e timpul să faci o programare la psihoterapie.
  7. Nu te simți ascultat(ă) – sau tu ai putea să nu asculți. Dacă stați și discutați și cumva pare că vorbiți în van și că nimic nu se schimbă, atunci iar e o problemă. Cea mai puternică metodă de a ne rezolva conflictele este a-l asculta cu adevărat și a-l înțelege cu adevărat pe celălalt. Când invităm partenerul să ne împartășească ce-am făcut de l-am dezamăgit și-l ascultăm și-i înțelegm sentimentele și trăirile ștergem cu buretele ani de zile de durere, furie și frustrare. Foarte, foarte rar cearta este într-adevăr despre al cui e rândul să ducă gunoiul. Mai degrabă aceasta e doar o supapă pentru altceva. De exemplu pentru faptul că unul sau poate amândoi se simt subapreciați sau copleșiți sau le sunt ignorate eforturile.

În final, la psihoterapie, cuplul poate lucra cu dificultățile pe care nu le poate depăși, poate soliocita consiliere maritală dar la fel de bine poate fi asistat în luarea unei decizii categorice. La fel de oportună este și psihotearapia suportivă pentru victima unui divorț.


*** Traducere și adaptare după redbook.com

Infidelitate…

Vă propun astăzi un fim de 20 de minute cu un speech ținut de Esther Perel – psihoterapeut și autor –  pe tema infidelității. Ester Perel este psihoterapeut specializat în psihoterapie de cuplu și este promotoarea conceptului de „inteligență erotică”. Dar și autoare a unei cărți – „Mating in Captivity – unlocking erotic intelligence” – tradusă in 24 de limbi. În limba română o găsim sub denumirea „Inteligența erotică. Reconcilierea vieții erotice cu viața de familie”.

În această miniconferință, Esther ne propune o nouă perspectivă asupra infidelității. Iar speech-ul este extraordinar, inspirațional.

Înșir mai jos câteva idei ce se regăsesc în monolog, fară a avea pretenția că le-am ales pe cele mai deosebite și fără a le epuiza, ci doar atât cât să vă trezesc interesul pentru a-l urmări:

  • Adulterul există pe lume de când există și căsătoria. Și infidelitatea este atât de mult blamată încât împotriva ei există două porunci în Biblie: una pentru actul fizic și încă una pentru gândul necurat către infidelitate.
  • Cândva monogamia însemna o singură persoană pentru toată viața. Azi monogamie înseamnă o singură persoană o dată, pe rând.
  • Obișnuiam să ne căsătorim și să facem sex pentru prima dată în viață, iar acum obișnuim să ne căsătorim și doar să ne oprim din a face sex cu ceilalți.
  • Pentru că nu toată lumea este de acord asupra unei singure definiții despre ce înseamnă „să înșeli” procentul de oameni care înșeală variază de la 26% la 75%.
  • Mulți dintre noi trăim în contradicție: 95% dintre noi spunem că este foarte grav ca partenerul să mintă în legătură cu o aventură și tot 95% dintre noi ne-am minți partenerul dacă am avea o aventură.
  • O definiție a înșelatului ar trebui să conțină 3 elemente: o relație secretă (nucleul oricărei aventuri), o conexiune emoțională (de orice nivel) și o alchimie sexuală.

Găsiți totul pe ted.com. Din păcate însă, niciuna din cele 13 subtitrări disponibile nu este în limba română.

Vizionare plăcută și plină de sens.


*** Filmul: ted.com

*** Esther: www.estherperel.com

*** Credit imagine: dnaplus.com

Mai multe despre psihoterapie

Terapia – supranumită și psihoterapie sau consiliere psihologică – este acel proces prin care te întâlnești cu un psihoterapeut pentru a-ți rezolva comportamentele, credințele și trăirile afective problematice, dificultățile relaționale, și/sau somatizările (diverse reacții corporale/fizice de răspuns ale organismului la stimuli psihici).

A alege să începi psihoterapia poate fi un mare pas înainte către sănătate și o calitate a vieții mai bună indiferent de provocările cu care te confrunți. Prin psihoterapie poți schimba comportamente și obiceiuri autodistructive, poți rezolva sentimente și trăiri dureroase, îți poți îmbunătăți toate tipurile de relații și multe, multe altele.

Deși nu-ți poate spune nimeni cum va decurge procesul tau terapeutic, în toate școlile și modelele de psihoterapie îți vei stabili obiective pe care să le atingi, și vei dezvolta și pașii prin care să le obții. Indiferent că va fi vorba de psihoterapie individuală, de grup, sau familială relația cu psihoterapeutul tău va fi una confidențială atât în ceea ce privește cele discutate în cabinet dar și în ceea ce privește procesul terapeutic în sine.

Odată începută psihoterapia, la cabinetul meu – în Craiova – vom urmări progresul, direcția bună de mers dar și oportunitatea abordării terapeutice cu ajutorul unor scurte și simple instrumente de măsură.

Per ansamblu te poți aștepta ca terapeutul să fie cineva care te sprijină, te ascultă atent, modelează o experiență și o relație sănătoasă și pozitivă, oferă feedback-ul necesar și respectă jaloanele etice.

Te invit să citești mai multe despre psihoterapie în general și despre modul în care eu lucrez în câteva locuri de pe site, și poți, în același timp, să cercetezi și rubrica de întrebări frecvente din finalul articolului original.


*** Articolul original: GoodTherapy.org

*** Credit imagine: kari-joys.com

Reguli pentru disciplinarea copiilor

Am găsit de curând un articol – pe un blog cu de toate – despre parenting. Problema spinoasă a parentingului (modului în care suntem părinți mai buni pentru copiii noștri) e dezbătută de toată lumea. Nimeni nu deține adevărul absolut. Sunt multe direcții și abordări – diferite între ele – în care ni se spune ce ar trebui să facem ca să fie bine. Unele, într-adevăr, sunt poate mai bine documentate științific decât altele, și niciuna nu a demonstrat că după treizeci de ani, copilul devenit acum adult este „exact cum trebuie” datorită unei cutare abordări precticată consecvent zeci de ani de ambii părinți. În final este binevenit ceea ce știi și poți să faci, și ceea ce funcționează pentru cazul tău particular de părinte și copilul tău unic și irepetabil (la fel ca toți ceilalți copii). Cele de mai jos sunt câteva reguli sintetizate din experiența unei femei care, complimentată fiind de mai multe persoane pentru „buna creștere” a copiilor ei și în urma a cinci ani de experiență, s-a gândit să ni le împărtășească și nouă.

  1. Fii clar(ă), concis(ă) și specific(ă) – Atunci cănd îl înveți ceva exprimă cât poți de clar, concis și specific ce trebuie făcut. Prezintă regulile, delimitează granițele și fă cunoscute consecințele încălcării regulilor pe un ton calm și neutru. Sprijină copiii în atingerea constantă a scopurilor comportamentale la care te-ai gândit. Dacă sunt prea greu de îndeplinit, stabilește mai întâi scopuri mai mititele și, cu pași mici, din aproape în aproape, mergi către imaginea de ansamblu. Ar trebui ca totul să fie prezentat conform vârstei copilului (aici literatura de specialitate oferă jaloanele). De multe ori ceea ce așteptăm de la cel mare, de cinci ani, este foarte diferit de ceea ce așteptăm de la cel de doi. Și totul ar trebui să se bazeze pe un repect ferm și necondiționat. Ceea ce dăruim, aceea vom primi.
  2. Fii coerent(ă) și consecvent(ă) – Fără amenințări goale. Niciodată. De câte mii de ori nu auzim părinți oferind mită și rostind amenințări către copii când și unii și ceilalți știu că niciunele nu se vor materializa vreodată. Fii sincer(ă) cu copiii tăi. Spune și fă ceea ce vrei să spui și să faci cu tot dinadinsul. Nu aștepta de la ei ceea ce nici tu nu poți face și nici lucrul la a cărui realizare nu poți veghea. Fii coerent(ă) și ia-ți timp pentru a-i urmări și sprijini activitatea. Consecvența aduce rezultate pozitive.
  3. Fii organizat(ă) – Copiii prosperă și înfloresc într-un mediu organizat și iubitor. Atunci când îți faci timp să menții locuința relativ curată, ordonată și arăți că îți pasă de acest aspect, copiii tăi se vor simți confortabil Și pe măsură ce cresc vor învăța să își asume responsabilități pentru spațiul de locuit, cum ar fi ajutatul prin grădină, strângerea jucăriilor sau curățenia prin cameră în weekend. Părerea generală este că acei copii care cresc într-un mediu organizat vor construi ca adulți medii organizate și structurate, punând astfel bazele succesului în viață.
  4. O lume colorată – Este recomandat să folosești culori cât mai multe și mai vii mai ales atunci când ceea ce vizezi este dezvoltarea disciplinei și a autoeficienței. Orice modalitate care folosește imaginația și desenele colorate, apropiate vârstei, susține învățarea. Se poate, de pildă, folosi un munte cu niste călători (care să reprezinte copiii) pe pantele lui. Ori de câte ori alegerile copiilor au fost bune, călătorii se apropie de vârf, sau, evident, o iau pe pantă în jos dacă greșesc. Poate fi totul o experiență plăcută și amuzantă.
  5. Fii plin(ă) de iubire – Disciplină, cu iubire. Mâinile sunt făcute pentru a ajuta, nu pentru a răni. Dacă poți schimba lumea și lucrurile în mai bine, fă-o. Dacă constați că faci rău celor din jur, caută ajutor specializat. Pentru că prea mulți dintre adulții de azi sunt poate copiii cărora li s-a făcut rău cândva. Fă totul cu blândețe, bunătate și răbdare și tot ce faci să fie izvorât din dragoste.
  6. Mult curaj – Crede în tot ceea ce faci. Consolidează totul cu multă încredere. Dacă tu ești primul(a) care crede în ceea ce spune și face, vor crede și copiii.

La psihoterapie, în Craiova, beneficiați de ajutor specializat pentru probleme legate de pareting sau orice alte dificultăți înâmpinate în viața de familie.


*** Trducere după: www.goodhousekeeping.com

*** Credit imagine: www.parentglobe.com